Cultura toscana

Datorită faptului că Montecerboli se află in mijlocul regiunii Toscanei, toate centrele istorice şi culturale mai importante pot fi accesate cu uşurinţă.

Aproape de Montecerboli se găseşte oraşul Volterra, cu atmosfera sa fermecătoare medievală, cu uliţele înguste, cu fortăreaţa Medici, cu ruine etrusce pe care s-a înălţat imperiul roman, cu zidul vechi ce a inconjurat oraşul, oraşul alabastrului... şi o mulţime de lucruri interesante care se pot descoperi oferind imagini şi experienţe de neuitat.

Siena e situat doar la o oră de Montecerboli, este cel mai frumos oraş gotic, rămânând în starea în care a început să se dezvolte între 1200-1300, atunci când acesta a ajuns la nivelul cel mai înalt in dezvoltare economică-culturală. În acest timp şcoala sienesă a emis un rînd de capodopere care pot fi admirate in zilele noastre. In Siena se găseşte Piata Il Campo, una dintre cele mai frumoase pieţe medievale din lume. La catedrala cu renume mondială, în care şi au lăsat amprenta cei mai mari creatori ca de exemplu: sculptorii Pisano, Donatello, Jacopo di Quercia...Cultul religios di Sfântu Francisc di Assisi, Sfântu Bernard sau Sfânta Ecaterina din Siena, şi multe alte capodopere religioase relevante. Un simbol al puterii este considerat cetatea Medici, Palatul Public cu Turnul Mangia care este simbolul capodoperii architecturii medievale. Acestea sunt doar câteva lucruri ce trebuie să admiraţi când vizitaţi Siena.

Florența este renumită prin bogăţiile sale culturale iar pentru vizitarea tuturor atracţiilor turistice şi istorico-culturale sunt necesare mai multe zile. Însă trebuie să menţionăm faptul că Florenţa este cunoscută ca şi capitala Renaşterii. Aveţi ocazia să descoperiţi capodoperele lui Michelangelo, Donatello, Raffaelo, Brunelleschi, Giotto, etc. Cei renumiţi maeştri şi-au lăsat arta în oraşul renaşterii, şi se pot vizita în diverse muzee, ca de exemplu în Muzeul Uffizzi. Pentru vizitarea clădirilor, bisericilor din oraşul Renaşterii trebuie să sacrificaţi cel puţin o zi, de a face o mică plimbare pe străzile şi podurile medievale, aici găsiti cel mai vechi pod din Florenţa Il Ponte Vecchio, de asemenea aici puteţi vizita Piata Michelangelo de unde se poate adora panorama Florenţei.

În trecut oraşul Pisa a fost cel mai mare port maritim din Italia, perioadă în care s-a dezvoltat puternic atât din punct de vedere economic cât şi cultural.  În Piaţa Miracolelor se găseşte capodopera pisana, Turnul Înclinat din Pisa, Domul, Cimitirul, care atrag mii şi mii de turişti din întreaga lume. Acestea sunt doar câteva lucruri pe care le-am dorit să le subliniem dintre comoarele acestei regiuni ale frumoasei toscane.

Galerie Foto